BIAS iulie 2018 – pentru că îmi plac avioanele

Îmi plac avioanele de când am zburat pentru prima dată, București – Frankfurt, parcă. Terminasem clasa a 5-a și urma să ne stabilim în Germania. Pentru o vreme…

Nu că aș fi văzut ceva spectaculos sau că am reținut fiecare minut de zbor. Nici vorbă de așa ceva. Tot ceea ce țin minte la acel zbor a fost vremea câinoasă de toamnă spre iarnă, ploaia aia măruntă de îți intră parcă până la oase. Se văzut am văzut doar norii de ploaie, uneori ca de vată. În timpul zborului am putut vedea la un moment dat, pentru extrem de puțin timp, drumul dedesubt cu mașini minuscule. M-am mirat, credeam că nu se văd, la acea înălțime. Apoi anunțul că urmează să aterizăm. Eu pe geam, cu ochii cât cepele. Prima bucată din țara de vest a fost un nod de autostradă. Chiar dacă a fost preț de câteva secunde, mi s-a întipărit pentru totdeauna în minte.

A urmat apoi șederea în vest… cu toate minunățiile ce au decurs aici pentru un copil: de la jucării la luminile colorate ale vitrinelor și reclamelor, biciclete, televiziune, cărți. Cărțile de joc cu mașini, avioane, trenuri… Plus că pe vremea războiului rece, escadrilele de vânătoare erau la ordinea zilei. Nu pot să uit o zi normală de școală… când o escadrilă a zburat foarte jos, într-un zgomot destul de puternic chiar și pentru cei obișnuiți cu așa ceva. Un coleg neamț se trântește sub bancă țipând: RUȘII!! Ne-am tăvălit și noi ceilalți pe jos… de râs.

În micul orășel aveam și baze militare americane. Cu un heliport. La o plimbare cu bicicleta, am stat pe marginea șanțului, vizavi de gardul bazei, aproape de H-ul imprimat pe iarbă și mâncam un sandvici. Eram în vacanța de vară. Ca să nu uit, majoritatea bazelor americane avea gard de sârmă. Vedea orice prin ele. La un moment dat, zgomotul inconfundabil al motorului de elicopter. Am văzut cum aterizează și cum au sărit soldații din el. Ca în filme! Ce clipe de neuitat…

Copil fiind m-au interesat avioanele, aveam și de unde lua informațiile. Ajunsesem să cunosc avioanele de luptă și elicopterele după siluetă. Acum, la peste 50 de ani, le-am cam uitat, dar parcă tot îmi tresare inima când văd un aparat de zbor.


(Recomand clic pe imaginea de mai sus, mărire maximă.)

Am fost de câteva ori bune la BIAS, că doar sunt bucureștean. Fac o paranteză: e mai frumos la Clinceni… iarba nu se compară cu betonul!

Și de fiecare dată mă „minunam” de public. Și de organizare. Spectacolul aviatic a fost întotdeauna la înălțime!

Nu stau acum să desfac firul în patru, nu de alta, dar m-am plictisit să îmi pun întrebări la care nu deduc răspunsuri.

În sâmbăta cu pricina m-am trezit, culmea, mai de dimineață decât în cursul săptămânii, când plec zi de zi la servici. Până să ies pe ușă, era să mă răzgândesc de câteva ori, să nu mă mai duc. În primul rând, aș fi vrut să pot testa un obiectiv de la Tamron pe care vreau să pun mâna de cum am auzit că va fi scos pe piață: 18-400mm pentru formatul APS-C. Am apelat la cei de la F64, dar nu am primit nici un răspuns. De obicei, „filozofia” impusă de conducere: dacă nu se primește răspuns, înseamnă că este negativ. No comment. Putea ieși un articol frumos. Și fac o paranteză: de când mă știu că scriu articole despre aparatura foto… poți presăra scrierea cu poze faine când ai subiect și ocazii. Degeaba primești spre testare un aparat foto sau obiectiv când nu ai ce fotografia. Vorba vine că nu ai, întotdeauna e găsește ceva, dar una este să te chinui și alta este să ai subiecte frumoase sau mai deosebite.

Dar acum asta este, am folosit „bătrânul” 6D și Tamron 100-400 din colecția personală. Fapt: un APS-C rapid, din clasa superioară, face un full frame atunci când vine vorba de spectacole aviatice: apropie subiectul mai mult și profunzimea de câmp este mai mare și se prea poate să fie și mai rapid (depinde de modelul folosit).

Am oscilat între a mă duce cu transportul în comun sau cu autoturismul personal. Mi-am adus aminte că ultima dată eram frânt de oboseală când am plecat (și am plecat devreme)… deh, vârsta și bolile își spun cuvântul. Așa că am optat pentru mașina personală. Cum nu fac parte dintre anormalii (pentru mine, pentru majoritatea se pare că sunt perfect normală) care sunt în stare să intre cu mașina în scara blocului ca să nu obosească mergând pe jos, am parcat regulamentar la o distanță apreciabilă de gura târgului. Am luat autobuzul două stații…

Am ajuns pe betonul pistei puțin mai mult de ora 8. Pentru cine vrea să știe: mergeți mai devreme, luați scaun de plastic de la partea acoperită destinată spectatorilor obișnuiți și mergeți la gard. Instalați-vă acolo cât mai comod. Aveți apă și ceva de pus pe cap. Nu recomand umbrele de soare sau de ploaie deschise pe soare, asta dacă nu sunteți nesimțiți, că deranjați astfel pe cei din spate (am întâlnit și astfel de specimene). Mie, căruia îmi place să mă mișc liber… nu am ales această abordare. Nene, ciudată este omenirea asta. Deși era loc căcălău (DEX, în condițiile date: grămadă mare), unii se încăpățânau să treacă aproape de tine, așa, cred, să te enerveze un picuț. Care cum au putut, sărmanii: pe jos sau cu bicla. Ba un budigard (SIC!) cu țoacla să mă și dea de beton, că trebuie să vorbească musai cu altul de teapa lui (vă jur, ăștia sunt o specie aparte de homo, se mai spun și sapiens, așa, de amorul artei). Da noroc că avea frâne bune și m-a ocolit.

Dar trecând peste toate drăcoveniile astea, spectacolul a fost magnific. Unde mai pui și gratis! M-am bucurat atât cât am putut.

Rezultatul? Să vedem… ce am avut în program.

În primul rând, subiecte statice.

Până la începerea spectacolului propriu-zis, mi-am făcut „încălzirea”.

Nu face parte din program, cei de la SMURD erau doar în trecere.

BN-2 INCAS:

Și o demonstrație strașnică cu un elicopter utilitar (un cinstit hai sictir ălora care comentau în bășcălie – nu m-am putut abține să nu scriu, na!)

Școala Superioară de Aviație Civilă:

Aeroclubul României

Am avut parte și de fanfară, care a intonat imnul României, undeva în partea stângă extremă. Nu am ajuns până acolo, am venit pentru avioane. Dar nu-i bai, au venit ei printre noi!

Au urmat Forțele Aeriene Române cu F16.

Dacă F16 s-au făcut repede nevăzuți, elicopterele Puma au stat ceva mi mult la pozat.

După care am avut câteva reprize de acrobații ale celor de la Aeroclubul României și treceri ale F16 aparținând Forțelor Aeriene Române.

Era cât pe ce să îmi scape EF-2000 Typhoon al Royal Air Force, la prima trecere…

A urmat apoi o parte extrem de faină a spectacolului aviatic la care am asistat: F-18 Hornet pilotat la superlativ.

Următorii pe display au fost ai noștri ca brazii: Aeroclubul României. Un alt gen de pilotare, pe alte mașini zburătoare.

Saab JAS 39 Gripen, Forțele Aeriene Cehe

După cei de la Forțele Aeriene Cehe a urmat un as: Jurgis Kairys pe al său SU-31.

Cei de la Flying Bulls ne-au delectat cu o evoluție spectaculoasă a elicopterului Messerschmitt-Bölkow-Blohm Bo 105.

Dar, părerea mea, mi-a plăcut mai mult evoluția Kamov Ka-26, pilot Valer Novac.

Nu au putut lipsii Iacării Acrobați, nu?

 

Saab 105, Forțele Aeriene Austriece

Și în sfârșit, ultima evoluție la care am fost prezent, Saab 39 Gripen, Forțele Aeriene Ungare

S-a anunțat apoi din Flying Bulls, dar am obosit de atâta așteptare. Soarele începuse să ardă rău. Ce bine a fost de dimineață, cu nori pe cer, adiere de vânt, o plăcere să stai.

M-am dus să îmi iau mașina. Și ghici ce? Aglomerație peste tot. A fost o adevărată aventură să ies din zonă.

Cuvinte de încheiere
Atât cât am văzut cu ochii mei, din punct de vedere al spectacolului aviatic, a fost foarte fain. Felicitări piloților și firmelor/companiilor din spatele lor. Mulțumesc organizatorilor pentru că oferă astfel de spectacole gratuit, an de an.
Cât despre critici, ar fi multe de spus, nu cu răutate, ci cu mare părere de rău.
Îmi place cafeaua. Drept pentru care m-am tot învârtit, de cum am ajuns, dimineața, să găsesc un stand unde să pot lua o cafea. Nu am găsit. Oi fi chior de-a binelea… Apoi m-am gândit: poate s-a interzis vânzarea de cafea pe motiv că cetățenii educați ca și actualul guvern vor da cu paharele pe jos sau își varsă cafeaua pe ei uitându-se după avioane. Soluția: oferi cafea în căni de cafea imprimate cu tematici BIAS, ca să zic așa. Ce lovitură s-ar da: bei cafea și te faci cu un suvenir. Acum nu sunt așa de naiv încât să cred că sunt the only one cu o astfel de idee. Mă mir că nu o pune nimeni în practică.
Despre „tribune”: vă rog, stimați organizatori, poate vă gândiți un pic la amenajarea unor tribune în trepte, calculate astfel încât fiecare rând să aibă câmp vizual liber. Chiar și contra cost. O zonă cu acces liber și o zonă cu acces contra cost (pentru acoperirea cheltuielilor).
Anul ăsta am sesizat lipsa de informații date de prezentatori. La un moment dat evolua cineva pe cer și mă uitam ca prostul, fără să știu cine pe ce evoluează. La altele, extaz de vorbe laudative. O fi pe bani?

 

Sfaturi utile
Pentru cine vrea să audă:
– Ținută: tricouri sau cămăși cu mâneca lungă (te arde soarele de nu te vezi, așa, fără să simți acolo nimic, efect garantat după), pălării de soare (nu șepci, îți face ceafa rac, iar dacă o pui invers arăți ca naiba), încălțăminte cu talpă groasă (se încinge betonul de zici ce-i aia), ochelari de soare (dacă nu vrei să îți obosești ochii din cale afară)
– Bagaje: aici, fiecare în funcție de ce își propune. Cât mai puține, eventual. Minim: apă, sandvici, binoclu (în special pentru avioanele cu reacție). Și eventual un scăunel.

***

După ce am văzut așa ceva, m-am dus la culcare!

 


Nu am vrut inițial să scriu, dar am zis că merită, pentru mine. Nu știu dacă aceste rânduri vor fi citite de persoana căruia îi sunt adresate indirect. Cum am spus, o fac pentru mine. Pentru cei care se ocupă la firmele de aparatură foto și care mai oferă spre testare câte ceva: dați când vi se cere, face-ți efortul ăsta. Nu dați când vreți. De obicei, cel care cere știe de ce și când. În cazul meu, tare aș fiu vrut să arăt că se poate fotografia decent și cu un obiectiv care nu costă o avere, Tamron 18-400mm F/3.5-6.3 Di II VC HLD  (în momentul în care scriu aceste rânduri, o ofertă pe amazon.de: 619 Euro). Cum nu este EF, ar fi mers „împerecheat” cu un APS-C din gama de vârf. Nu am primit răspuns la mailul trimis (ar fi fost prea banal, nu?). Mai apoi, la câteva zile, am văzut pe blogul companiei un articol cu BIOS 2018 prin obiectivele Sigma. Ha! Concurența. A fost unul din lucrurile care a pus capac definitiv. Adio și nu mai vedeți cuvinte scrise de la mine!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.