Review Sigma 16mm f1.4 DC DN

Am primit, chiar înainte de a pleca în concediu, un Sigma 16mm f/1,4 pentru m4/3, pe care l-am folosit pe un Panasonic Lumix DC-G9, obținut și el pentru teste.

Pot spune că Sigma și-a făcut un obicei în a scoate pe piață obiective pentru montura Sony E (montura dedicată aparatelor NEX) și micro4/3 în același timp (obiective identice, singura diferență fiind montura). Au făcut asta cu prima pereche de obiective Sigma 30mm F2.8 EX DN și Sigma 19mm F2.8 EX DN lansate în 2012 (îl am și acum pe cel de 19mm pentru montura m4/3 – un obiectiv excelent), urmată de tripleții Sigma 30mm F2.8 DN Art, Sigma 19mm F2.8 DN Art și Sigma 60mm F2.8 DN Art în 2013 (dețin de asemenea pe acesta din urmă, de 60mm), o construcție aparte în lumea obiectivelor. În 2016 a lansat, tot în tandem Sony – Olympus, Sigma 30mm F1.4 DC DN | C.

16mm pe montura m4/3 reprezintă un câmp de vedere echivalent cu o distanță focală de 32mm în format 35mm. O distanță focală interesantă, aș spune. Din punct de vedere al zonei de neclaritate (mult curtatul bokeh), avem un echivalent de 2,8 raportat la 35mm (full-frame).

Am avut ocazia acum ceva vreme să testez Sigma 16mm f/1,5 varianta Sony. Testul îl găsiți aici. Construcția fiind identică, pot spune doar ce am scris deja la testul pentru varianta Sony:

Construcție
Cea mai solidă și frumoasă construcție a unui obiectiv fix luminos pentru montura Sony E și Micro Four Thirds. Ce ar mai fi de spus? A, da, construcția este extrem de simplă (construcție minimalistă). Este un obiectiv C (Contemporary), dar pare mai degrabă unul A (Art), sub acoperire. Modul simplu al construcției este ceea ce mă atrage la acest Sigma. Construcția este genial de simplă!
La cei 405g nu se poate spune că este un obiectiv cu adevărat greu (avându-se în vedere și luminozitatea acestuia). Pe de altă parte, cu parasolarul de tip petală montat devine un obiectiv destul de voluminos, mai ales dacă este folosit pe m4/3 (chiar și pe aparatele din vârful de gamă, cu mâner proeminent, mai mari față de cele „uzuale”).
Referitor la greutate: contează și pe ce aparat îl pui. Eu l-am avut montat pe un Panasonic Lumix G9, care cântărește 658g. Cărat în rucsac o zi întreagă pe lângă o sticlă de apă de 500g… te dor umerii la sfârșitul zilei. Și sunt doar obișnuit cu rucsacul în spinare toată ziua, nu asta este problema.
Sigma 16mm f/1,4 DC DN nu este protejat la praf și stropi decât în jurul monturii! Bun și așa, îi pui o pungă pe el și gata, asta dacă ai corpul rezistent la stropi și praf.
Datorită greutății și ale dimensiunilor generoase (72,2 x 92,3 mm), recomand folosirea pe aparate foto m4/3 cu mâner de prindere proeminent (Olympus E-M1, E-M1 Mark II, Panasonic Lumix DMC-G7, Panasonic Lumix DMC-G80, Panasonic Lumix DMC-GH4, Panasonic Lumix DMC-G9 – pe care de altfel l-am și testat, Panasonic Lumix DMC-GH5).
Inelul de focalizare foarte generos este „croit” excelent. Punerea la punct se face electric, nu mecanic, lucru obișnuit la obiectivele m4/3. Focalizarea manuală este una dintre cele mai fine întâlnite de mine la sistemele m4/3, iar să focalizezi manual cu G9 este o plăcere! Ceea ce ori omit ori habar nu au unii… de când s-a introdus sistemul electric de focalizare la aparatele foto 4/3 și apoi m4/3, punerea la punct manuală se face în două viteze: la rotirea lentă, focalizarea este fină, la rotire rapidă, punerea la punct „prinde viteză”, aproape că sare de la aproape la infinit. La rotire rapidă, distanța de la aproape la infinit și invers se face în puțin peste o secundă (părerea mea, nu am cronometrat).

Optică
Avem 16 elemente în 13 grupuri, cu o prezență de componente „high-tech”. Construcția optică este concepută în a minimaliza aberațiile optice și pentru a garanta o rezoluție excelentă chiar de la diafragme deschise. Cele două elemente asferice au toleranțe minime în ceea ce privește suprafețele șlefuite, ceea ce reduce așa zisul efect de frunze de ceapă în bokeh (zonele de neclaritate). Structura sistemului optic contribuie la o performanță optică deosebită și la un bokeh rotund, cremos, cu o repartizare uniformă a luminii.
Sigma apelează însă și la corecțiile digitale în aparatul foto în vederea îmbunătățirii calităților optice (pare a fi o regulă la obiectivele Sigma din categoria C). La obiectivele Art (A), corecțiile sunt pur optice (cel puțin asta afirmă producătorul). Combinând așadar construcția optică deosebită cu o corectarea digitală (software), obținem un obiectiv foarte echilibrat. Pentru că am auzit păreri contra acestor corecții (!): ce ar trebui să conteze este rezultatul final (fotografia), nu cum s-a ajuns acolo (corecție în sus sau în jos).
Profilul de corecție este optimizat mai ales în privința distorsiunii și vignetării. În privința aberațiilor cromatice, mai puțin, ceea ce face necesară intervenții manuale asupra acestora. Aberațiile cromatice sunt, pentru un obiectiv cu diafragma de f/1,4 foarte bine corectate optic, se pot observa numai dacă te uiți „cu lupa”. Am fost surprins să aflu păreri ale altora care au testat obiectivul și care afirmă că aberațiile cromatice sunt prezente în foarte multe cadre. Cum am mai spus și în alte teste făcute de mine, aberațiile cromatice pot fi deranjante mai ales în funcție de alegerea expunerii. Dacă compensarea de expunere este 0 (expunere matriceală), nu sunt probleme. Dacă se aplică însă o corecție mai „agresivă”, să spunem +2, aberațiile cromatice sunt și ele „amplificate”. Sau dacă se alege măsurarea spot pe suprafețe întunecate. Și uite așa poți să păcălești „sistemul” în favoarea sau defavoarea obiectivului.

Referitor la corecțiile software bazate pe profilul obiectivului, corecții aplicate automat de programele de editare care le recunosc… Pentru a vă face o idee, câteva exemple.

Lightroom, corecție automată:

Raw Therapee, fără corecție, așa cum vede softul imaginea:

Pe formatul m4/3 nu am observat vignetare sau aberații cromatice deosebite (față de montura Sony, aici se folosește mai mult centrul decât marginile, de unde și mici diferențe de claritate, vignetare și aberații cromatice în favoarea formatului m4/3).
În privința aberațiilor cromatice, pentru a complica viața (figură de stil pentru cine nu s-a prins): fiecare soft de prelucrare RAW „vede” fișierul RAW în felul lui, de capul lui și vai de noi.
Să nu vă plângeți de imaginea luată de mine ca exemplu pentru aberații cromatice. Nu este artistică, dar își poate îndeplini rolul atribuit.

Așa cum a transformat progrămelul FastStone fișierul RAW al lui G9. Sincer, cam așa se vedea scena și cu ochiul liber. Ceea ce poate fi un adevărat șoc pentru devoratorii de imagine polișată.
Acum să înceapă distracția (sunet de trompete):

1. Fișierul exportat de RawTherapee (care, fie vorba între noi, chiar dacă este free, e leeent leeennntttt, mai ceva ca leneșul din Zootopia) – tras regulamentar la f/1,4:

Să purcedem la vânătoare de aberații cromatice, fiecare cadru de mai jos la cca. aproximativ fără precizie aritmetică, dar ochiometrică, pe undeva la 100%.

Având în vedere că prima decupare este oarecum în centru, iar cea de a doua în marginea inferioară… Este ceva!
Și acum, doamnelor și domnilor, iată cum deschidă Lightroom imaginea luată ca mostră de inginerie tehnică:

Decupările:

Na, parcă se observă ceva, acolo…
Nu vedeți? Numai puțin…

Mai departe.

Na, afurisitul de Lightroom, taman acu s-a găsit să aplice automat corecția pentru distorsiuni. Da nu-i nimic, ați prins voi care este ideea.
La final, prelucrare, să pară a fotografie… (de parcă dacă aș scrie poză nu ar fi tot aia – consultă DEX-ul).

Și ca să nu o mai lungesc, nu de alta, dar am început să mă plictisesc chiar și eu cu mine… decupări după eliminarea aberațiilor cromatice.

Vignetare
Chiar dacă îmi place vignetarea, am căutat-o degeaba la acest obiectiv. Având în vedere că m4/3 folosește mai mult centrul lentilelor (față de varianta pentru Sony), este un avantaj în privința vignetării (și nu numai).

Claritate
Este chiar foarte bună începând cu diafragma maximă, cu condiția ca sistemul de autofocalizare să nu îți dea cu tesla știți voi unde.
Exemple:

Focalizarea
Cu părere de rău, este călcâiul lui Ahile. Când nimerește focusul, imaginea este brici chiar la f/1,4. Când nu, nu și pace, Când așa și așa, rezultatul pe măsură.
Exemple de focalizări ratate, mai mult sau mai puțin.

Punctul de focalizare este pe autovehiculul de culoare albă. La prima vedere, totul pare ok. Dar de aproape, treaba stă altfel.

Focosul s-a dus însă mai în spatele vehiculului…

Un alt exemplu cu o imagine neclară la f/5 și un timp de expunere de 1/50s. Care pare și mișcată. Ciudat. Nu m-am grăbit, stabilizarea era și ea pornită, nu ar fi trebuit să iasă așa de… urât.

Focalizarea s-a făcut fix pe corp.

Se pară ca s-a focalizat tot în spatele subiectului…

Nu exclud faptul că am nimerit o copie mai puțin reușită. Pe de altă parte, am avut parte de focus ratat și la 16mm pentru montura Sony.

Utilizare
Am putut testa obiectivul la un eveniment și în concediu, pe post de turist, ca să zic așa.
La eveniment am fotografiat fără bliț la interior (am fost pe post de invitat, nu fotograf). De multe ori în condiții dificile de lumină. Au avut parte, firește, de rateuri, dar per total sunt mulțumit, dat fiind circumstanțele.

Din punct de vedere turistic, în afară de focalizare (din nou), nu am avut nimic de reproșat. Chiar dacă nu este un obiectiv compact, nu am avut probleme în a-l căra peste tot într-un mic rucsac.

Concluzii
Afirm în deplinătatea facultăților mintale (hehehe), Sigma 16mm f1.4 DC DN este un obiectiv care ar putea fi gen „WOW” dacă nu ar fi fost rateurile de focalizare. Nu multe, dar suficiente încât să-l depuncteze serios în ceea ce mă privește. Păcat.
În rest, numai de bine. Datorită conceptului, obții rezultate absolut frumoase, clare, fără aberații cromatice observabile, fără vignetare (păcat), culori plăcute, contrast bun.
Construcția și simplicitatea reprezintă, din punctul meu de vedere, punctele forte.

One thought on “Review Sigma 16mm f1.4 DC DN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.