Bătrânul M.Zuiko Digital Olympus 17mm 1:1.8

Concediu 2018. Aveam nevoie de un obiectiv fix bun la de toate, luminos și destul de compact. Unul cu un unghi de cuprindere ceva mai larg decât clasicul 25mm (vorbesc de formatul m4/3). Anul acesta am primit pe perioada concediului un G9 și un monstru de obiectiv, Panasonic Leica DG Elmarit 200mm f2.8 Power OIS, de la Panasonic Români. Așadar , un David și un Goliat. De la cei de la F64 am împrumutat, tot spre testare, un Sigma 16mm F1.4 pentru formatul m4/3. Despre Panasonic am scris aici, despre Sigma aici. Obiectivele au fost cam grele, așa că pentru tura numărul doi am vrut să iau ceva mai ușor. Cei de la F64 mi-au împrumutat, după ce am predat Sigma 16mm, acest Olympus 17mm f1.8.

***

Apărut în 2012, este deja un obiectiv „bătrân” care, cred, nu mai are nevoie de nici o prezentare… deosebită.

Aș dori să vorbesc puțin de acoperirea distanței focale între 34-40mm (în termenii formatului 35mm) la montura m4/3. Este o distanță focală foarte bine „reprezentată”: Panasonic Lumix G 20mm F1.7, mult mai bătrânul Olympus M.Zuiko 17mm F2.8 (obiectiv lansat odată cu primul Pen), Sigma 19mm F2.8 EX DN, Sigma 16mm F1.4 DN Contemporary, Samyang 20mm F1.8 ED AS UMC, Panasonic 15mm F1.7 Leica DG, Voigtlander Nokton 17.5mm f/0.95, Olympus 17mm F1.2 ED PRO. Dacă tot ai de unde alege… depinde de buget și de preferințe, în special cele legate de dimensiuni (portabilitate) și preț (poate chiar în primul rând). Fiecare dintre aceste obiective au avantaje și dezavantaje. Olympus 17mm F1.8 poate fi însă alegerea perfectă: preț accesibil, construcție robustă, luminozitate ok, optică excelentă.

Construcție (mecanică)
Exterior din metal, cuplare mecanică pentru focalizare manuală, construcție compactă. Chiar dacă este „vechi”, 17mm 1.8 s încadrează perfect în „tendințe” chiar și pentru anul 2018. Sistemul prin care se face trecerea de la focalizarea automată la cea mecanică este în continuare, chiar și după atâția ani, cel mai fain mecanism existent la m4/3. Focalizarea manuală „focus-by-wire” este poate cea mai faină dintre toate: rotirea inelului de punere la punct opune o rezistență ceva mai mare, iar limitatoarele de sfârșit de cursă îți dă impresia că folosești un obiectiv cu focalizare pur mecanică. Foarte tare! Iar dacă nici asta nu este de ajuns, la comutarea în aparat pe focalizare manuală, inelul acționează mecanismul în orice poziție al acestuia.
Odată tras inelul în spate, se trece pe focalizare manuală (excepție atunci când se setează din aparat ignorarea poziției inelului de focalizare) explicată mai sus. Ni se dezvăluie o mică scală pentru profunzimea de câmp, utilă chiar dacă se pleacă de la diafragma f/5,6 și chiar dacă este cam… înghesuită.
Focalizarea automată este asigurată de un motor liniar care, combinat cu o focalizare internă ușoară, oferă o viteză dată de aparatul foto pe care este folosit obiectivul. Cum toate aparatele moderne transmit instrucțiuni „instant”, viteza de focalizare este extrem de rapidă.

Optică
Construcția optică este alcătuită din 9 elemente în 6 grupuri, așa cum se poate vedea din imaginea de mai jos.

Construcția optică include un element DSA (Dual Super Aspherical lens – un element cu lentile curbate, care este mai subțire în centru decât la margine. Acesta reunește rapoarte de refracție extrem de mari, cu capacitatea de a compensa aberațiile. Anterior, mai multe elemente de lentile obișnuite trebuiau combinate pentru a obține aceeași performanță de înaltă definiție care poate fi acum obținută de la un singur element de lentilă DSA.), două lentile asferice și o lentilă HR (High Refractive index lens – lentilă care în ciuda curburii sale permite o claritate uniformă de la o margine la alta împreună cu o transmitere uniformă a luminii).

Calitatea imaginii
La fel ca majoritatea obiectivelor fixe luminoase, M.Zuiko Digital Olympus 17mm 1:1.8 are unele aberații cromatice longitudinale de culoare verde la diafragma maximă de f/1,8, în zonele mai luminoase din spatele planului de focalizare. Și tot ca de obicei, acestea se reduc din ce în ce mai mult odată cu închiderea diafragmei, dispărând în întregime la f/4.
Claritate este excelentă în centru chiar de la f/1,8.
Uitându-mă acum peste fotografii, constat că diafragma minimă folosită a fost f/2, la interior, în Muzeul de Istorie a Breslelor „Incze László” din Târgu Secuiesc. Distanța focală și luminozitatea te ajută mult atunci când poți și ai ocazia să „documentezi” un muzeu. Cei 35mm (echivalent format full frame) au fost suficienți pentru a fotografia în spațiile înguste. Muzeul breslelor din Târgu Secuiesc nu este amplasat într-o clădire foarte mare. Apropo, dacă ajungeți aici, nu ratați muzeul. Merită.
La intrarea în muzeu ne întâmpină un tun. În curte sunt expuse căruțe vechi de pompieri (una chiar din 1856). Toate frumos etichetate, cu informații pertinente.

În interior sunt atât de multe de văzut și de citit încât ar mai trebui o a doua vizită, dacă stai prin zonă. Nu pot spune că mi-a plăcut ceva în mod deosebit, poate secțiunea de turte dulci și cele de păpuși în straie populare.
Turtele sunt naturale, adică chiar din turtă dulce. În a doua imagine se pot vedea formele și produsul din cocă de turtă dulce.

Când am ajuns în spațiul expozițional destinat păpușilor în costumele populare… nu mai știam pe care să le admir mai întâi. Colecția este foarte impresionantă.
Păpușa „Suzana” a început să fie fabricată la începutul anilor 70 la fabrica de păpuși din Arad, Arădeanca. Prețul destul de mare din acea perioadă (160 de lei din informațiile găsite) era prea mult pentru simpla clasă muncitoare. Personal țin și acum minte cutiile mari și frumoase din vitrinele librăriilor pe vremea când eram copil. Ca băiat, mă interesau mașinuțele, dar acestea erau greu de găsit (mai ține minte cineva mașinuțele chinezești din tablă, cu baterii?). Păpușile Arădeanca erau însă peste tot. Acum am aflat și motivul: prețul ridicat. Din câte îmi aduc eu aminte, cu banii ăia îți cumpărai o pereche de pantofi din piele care te țineau cel puțin cinci ani (am avut o pereche care a ținut chiar și mai mult, la o folosire intensă – ce să zic, totul din piele naturală de calitate superioară).
Colecția de păpuși în costume naționale a muzeului breslelor a luat ființă în urma unui concurs organizat de revista în limba maghiară, Jóbarát. Redactorii revistei s-au gândit să ofere drept premiu păpuși Suzana (dat fiind faptul că majoritatea nu și-o permiteau). Aceștia au fotografiat păpușa și au publicat și dimensiunile, rugându-i pe copii să confecționeze haine după portul popular de la ei din sat, pe mărimea păpușii. Le-au promis copiilor că toți care vor trimite câte un port popular vor primi cadou o astfel de păpușă. Și așa s-a declanșat de fapt un adevărat tăvălug. Ce, credeți că numai copii au trecut la croiala straielor populare? Mai toată suflarea de la sate au început să se întreacă în ale croitului. Etnograful muzeului: „Și că era foarte dificil pentru un copil să facă un costum popular, mulți dintre aceștia au fost ajutați de părinți și bunici. Unii dintre ei chiar au scris în scrisorile pe care le-au trimis că au fost ajutați de doamna învățătoare, mama, preoteasa sau bunica.”
Și asta nu a fost tot. În concurs se stipula ca cei în cauză, copiii, trebuie să meargă prin sat și să stea de vorbă cu bătrânii pe tema porturilor populare (cum erau costumele, din ce erau compuse, cu ce ocazii se purtau, care erau obiceiurile locale). Toate acestea informații trebuiau trimise odată cu costumașele.
Nimeni din redacție nu s-a așteptat la ceea ce a urmat.
Au publicat primele fotografii cu costumele sosite, pentru ca ceilalți să știe la ce să se aștepte. Concursul a fost lansat în februarie 1970, iar în septembrie al aceluiași ani a avut loc expoziția și premierea copiilor, la București. A fost un adevărat succes.
Din cei 163 de participanți la concurs, doar o fetiță a prezentat un costum bărbătesc. Toți participanții au primit păpușa drept premiu. S-a consemnat 10 copii pe locul I, 20 de copii pe locul II și restul… locul III.
De la portul bărbătesc al acelei fetițe, s-a făcut un alt concurs: numele păpușii băiat. Așa a luat naștere Andrei. În anul care a urmat, în 1971, multe familii s-au angajat să croiască porturi bărbătești, chiar dacă acestea nu mai erau răsplătite. Cred că devenise cumva o mândrie locală.
Așa s-a ajuns la păpușile Suzana și Andrei în porturi populare – Zsuzsi şi Andris, în maghiară.
Colecţia de păpuși în straie strămoșești cuprinde 349 seturi de costumaşe. În anul 1995 ajung toate la Muzeul de Istorie a Breslelor, iar 247 de exemplare pot fi văzute în trei săli ale expoziţiei de bază, începând cu anul 2001.
Cele mai vechi păpuși din muzeu sunt cele cu cearcănele verzi, acesta fiind de fapt machiajul anilor 60. Unii dintre copii care vizitează expoziția de păpuși încep să le fie frică – s-au uitat prea mult la televizor, la Chucky.
Pe lângă valoarea patrimonială, aceste păpuși au și o mai mare valoare sentimentală. Nu puțini sunt cei care vin la muzeu, accidental sau voit, pentru a admira munca lor sau a celor apropiați lor. Sunt cei care au confecționat costumele sau cei care au cunoscut persoanele respective, unele chiar persoane dragi care au dispărut din viața lor. Păpușile sunt printre puținele amintiri legate de acele vremuri…
Fabrica de la Arad continuă să fabrice păpușile de pe vremuri, îmbrăcate însă în haine moderne, cu doar 30 de oameni. Chiar și așa păpuşile pot fi găsite la magazinele din toată ţara. (Informațiile datează din 2017. Nu știu dacă fabrica mai lucrează acum, în 2018, ultima știre care merită menționată este cea conform căreia spațiul fabricii va fi preluat de primăria Arad. Ce a făcut primăria Arad cu fabrica și spațiul, nu am putut afla.)

Din punct de vedere al calității imaginii, nu am ce reproșa. Poate lipsa unui „caracter” optic specific, acele mici „imperfecțiuni” caracteristice obiectivelor luminoase. Nu că ar fi ceva rău, dar un obiectiv perfect este un obiectiv perfect și doar atât.
🙂

Din punct de vedere al testelor de laborator, M.Zuiko Digital Olympus 17mm F1.8 se prezintă astfel:

  1. Claritatea
    Cum am mai spus, aceasta este excelentă chiar începând cu f/1,8. Cel puțin în centru și în imediata vecinătate. Este ceva mai soft în colțuri, aș spune că este normal la un obiectiv din această categorie.
    Claritatea maximă de la un colț la altul se obține la un f/5,6. La f/8 începe difracția, dar obiectivul poate fi folosit fără probleme legate de claritate până la f/11. Imaginile devin într-adevăr mai neclare începând cu f/16.
  2. Aberațiile cromatice
    Sunt foarte bine controlate, chiar dacă sunt puțin prezente la f/1,8 (normal, aș menționa din nou,pentru un fix cu o luminozitate de f/1,8).
  3. Vignetarea
    Ușor prezentă la f/1,8 și f/2, dar perfect neglijabilă în fotografierea pe teren.
    Sincer acum, depinde și de gusturile fiecăruia. Mie îmi place atât vignetarea, cât și neclaritatea pe margini, iar dacă obiectivul are caracteristici optice distincte, cu atât mai bine.
  4. Distorsiuni
    Acestea sunt foarte mici, undeva la 0,2% distorsiuni de tip butoi. Ca orice obiectiv, acestea se pot remarca cel mai mult la fotografierea unor subiecți aflați la distanța minimă de focalizare.
  5. Viteza de focalizare
    Foarte rapidă și silențioasă, datorită motorului MSC și a grupului optic ușor. Focalizarea este internă.
    Focalizarea automată poate fi trecută prin tragerea în spate a inelului de focalizare sau prin modificarea modului de focalizare în meniul aparatului foto.
  6.  Macro sau fotografierea de aproape
    Nu este punctul forte, nefiind un obiectiv macro. Raportul maxim de mărire este de doar 0,08x, iar distanța minimă de cca. 25cm. Cu o ușoară decupare se pot obține imagini ca cea de mai jos.

Pentru mulți fotografi, distanța focală de 35mm (format full frame) reprezintă acea distanță focală „mănușă” pentru fotografia de stradă. Majoritatea văd în obiectivul de 35mm un compromis: este destul de larg încât să cuprindă și ceva din jurul subiectului și destul de lung pentru a nu distorsiona subiectul.
Depinde, aș spune, de obișnuință. Pentru mine, este o distanță focală prea lungă pentru stradă. Dar eu fotografiez mai mult clădirile decât oamenii. Apropo, devine din ce în ce mai greu să fotografiezi oameni pe stradă. În afară de centrul localităților sau centrele comerciale (unde fotografiatul este interzis de cei de la pază, mă refer aici la exterior – deh, tot terenul inclusiv parcările este spațiu privat), în rest pustiu de-a binelea. Oamenii nu mai merg pe jos, ci cu mașina. Am remarcat asta peste tot pe unde m-am perindat. Lumea a devenit prea comodă, își urcă unu doi posteriorul în mașină și dacă ar fi să meargă până la colț. Ca să prinzi o persoană în cadrul, ar trebui să aștepți minute în șir. Nu că asta ar fi o problemă de nerezolvat, dar ce te faci dacă un vecin „vigilent” vede un ins dubios cu un aparat foto în mână stând la pândă? Nu cred că ați vrea să experimentați așa ceva. În zilele noastre orice om care fotografiază este unul din ăia răi, paparați nenorociți. Să revin însă la obiectivul nostru.
35mm este așadar pentru mulți obiectivul folosit în fotografia de stradă. Nici mie nu mi-a rămas altceva de făcut decât să folosesc Olympus 17mm F1.8 în același scop. Iată ce a ieșit pe străduțele din Târgu Secuiesc:

Concluzii
Un obiectiv care și-a dovedit de-a lungul timpului calitățile. Poate fi obiectivul ideal pentru cine este în căutare de un 35mm luminos, raportat la formatul full frame. Arată bine, se mișcă bine.
Eu nu am ce să îi reproșez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.