Marvel’s Spider-Man PS4

M-am numărat printre norocoșii care s-au putut bucura de joc cu câteva zile bune înainte de lansarea oficială. Norocosul de mine!

Marvel’s Spider-Man ne oferă noi aventuri cu eroul preferat, Spider-Man. Această aventură ne este oferită de Sony Interactive Entertainment, Insomniac Games și Marvel Games. Acțiunea se petrece la 8 ani de când Peter Parker se află în spatele măștii, de când a devenit Spider-Man. Avem de a face așadar cu un personaj principal mai… experimentat. Pe de altă parte, eu nu sunt experimentat absolut deloc cu dinamica jocului și mai ales cu schema butoanelor de pe controller atunci când vine vorba de dat cu de toate. Aici m-ați prins, nu am absolut nici o experiență în privința caftelii de genul Spider-Man sau Batman. Sau oricare alt super-erou care știe să bată… bine!
Cu toate acestea nu am cum să nu mă bucur de joc.
Mișcările eroului, vai, controlat de chiar eu în persoană, sunt fluide, realiste, așa cum stă bine unui joc din 2018. Succesiunea de apăsare a butoanelor pentru diverse mișcări, mai ales în timpul luptelor, mi-au dat mari bătăi de cap. Cum am mai spus, nu sunt genul de jucător pentru astfel de „lupte”. Pur și simplu nu am dexteritatea coordonării la timp în apăsarea anumitor butoane. Ceea ce duce la altă caracteristică (vă rog, vorbesc numai despre persoana mea, voi cu siguranță sunteți obișnuiți cu astfel de jocuri): îți obosesc degetele de la atâta butonare. Pe de altă parte faci exerciții. Nici nu mai știu de când am jucat ceva într-atât încât să mă trezesc cu palmele transpirate și degetele obosite. La început, problemele întâmpinate au fost mari, erai obligat să lupți ca într-o arenă minute în șir (vezi Far Cry sau Assassin´s Creed Origins, ca un fel de comparație, deși astea sunt „ușoare” în comparație cu Spider-Man), cu adrenalina mai tot timpul la cote mari. Asta face însă deliciul jocului.
Dacă la început m-am speriat de gameplay, inima mi-a venit la loc mai târziu când
1. M-am obișnuit cu datul cu pânza printre blocuri.
2. Posibilitatea de a lupta gen „dă și fugi” (hahahaha) sau „i-al pe sus și leagă-l fedeleș”.
3. Hoinăreală pe acoperișuri și căutarea rucsacurilor pierdute în tinerețe.

Restricțiile impuse de producător celor care au primit jocul mai devreme, pentru review, nu dă voie să vorbim despre poveste. Oricum, știu ce înseamnă asta pentru un fan, pentru jucător. La cele câteva jocuri despre care am scris, am evitat să divulg povestea (excepție generalități). Nu văd de ce aș face astfel și în privința Spider-Man. Așadar, nici o informație directă în acest sens.

După câteva ore de joc… tot mai bâjbâi la comenzi și la altele.

Cel mai mult mi-a plăcut urmărirea infractorilor în mașini… dar până să mă prind cum este cu urmărirea… dar odată prins șpilul, este floare la ureche. Haios, pe bune!

Cum am mai spus, nu o să vorbesc de misiunile principale. Mă voi concentra mai mult pe cele secundare.

În filmulețul de mai jos veți putea vedea cum se recuperează un ghiozdan pierdut de eroul nostru de-a lungul timpului, ghiozdan ce conține un obiect din jocurile anterioare. Apoi, în timp ce mă îndreptam spre un punct de atracție pentru a-l poza, intervine un apel al poliției despre o posibilă infracțiune.

Dar să o iau cumva cu începutul…

Jocul este foarte dinamic și foarte intens încă de la început. Pot spune că avem de a face cu un open word, dar… mi-ar fi plăcut o abordare ca în film, adică posibilitatea de a merge pe străzi ca om normal, Parker, livrând pizza sau alte activități… normale. Numai când mă gândesc ce ar putea să iasă… Poate în următoarele jocuri.
Cu toate astea, nimic nu te împiedică să iei New York-ul la picior și să saluți oamenii pe stradă, să admiri veverițele, parcurile, să inhalezi gazele de eșapament și, din când în când, să te confrunți cu unul care se crede Clint Eastwood și scote pistolul…
După începutul spectaculos și câteva misiuni principale poți aborda jocul în diverse moduri, cele mai răspândite fiind urmărirea cu strictețe a misiunilor principale sau, pentru a îl face pe Spider-Man mai rezistent și mai bine echipat, razi toată harta de activități pentru acumularea de puncte pe care le poți folosi pentru diverse „upgrade-uri”, care să te ajute să treci mai lejer de încercările ivite pe parcurs.

Vizual
Din punct de vedere vizual, jocul arată super. Nu am PS4 Pro și nici tembelizor 4K, dar și așa este foarte… cinematic. Jocul este o încântare, vizual vorbind.

Mecanica jocului
Ce mai, gen Batman Arkham. Ceea ce nu este rău deloc. Deloc…
Toate mișcările sunt fluide.

Inamicii
AI-ul este unul dintre cele mai faine. Tabără toți pe tine, se înghesuie să te ia la „palme”, nu alta! Și când te pălește unul mai mușchiulos, păi te pălește, nu glumă! Mă refer la „derbedeii” mărunți, plevușca… Boșii… altă mâncare de pește. Fiecare cu particularitățile lui, trebuie să te prinzi care este șpilul, iar de multe ori trebuie să o iei de la capăt, că deh, te răpune mafiotul. Poate fi frustrant, poate mai mult decât ar fi cazul, dar ăsta este genul.
Așadar, avem inamici de toate calibrele, de la cei ușor de dovedit, la cel greu de ucis, mai ceva ca Bruce Willis. Din punct de vedere cinematic, cel mai fain mi s-a părut momentul ăla când te ferești cu încetinitorul din calea proiectilului venit dintr-o bazooka.
Odată ce avansezi în joc poți „dezvolta” diverse capacități, cum ar fi dezarmarea inamicilor, chestie utilă în orice luptă.
Cum am mai spus, urmărirea mașinilor este o provocare, dar odată aterizat pe acoperiș, este floare la ureche.

AI-ul agresiv se întâlnește peste tot, indiferent dacă vorbim de activități principale, secundare sau activități „de cucerire”. Iată mai jos cum poate decurge curățarea unui șantier controlat de oamenii lui Fink…

În ceea ce privește boșii…

Iată cum arată una dintre numeroasele activități secundare:

Mediul înconjurător
Ca în New York, ce mai. Manhattan… mai lipsea Kojak cu acadeaua… Nu pot decât să confirm, totul este foarte frumos, mai ales că joci atât ziua, cât și noaptea. Sunt misiuni secundare și chiar principale în care se modifică timpul zilei. Și peste tot… veverițe. De parcă Chip și Dale nu au avut ce face într-o iarnă decât… Iar dacă nu sunt veverițe, sunt șobolani. Asta mai înțeleg, dar… veverițe? Invazie de veverițe în New York? Poate că și asta este adevărat, nu știu, nu am fost în New York.
Poți merge și pe jos, nu te împiedică nimeni. Așa îți și dai seama cât de mare este „câmpul de luptă”. Pe frânghie ajungi mai repede dintr-un loc în altul, de zici că harta este mică, când de fapt nu este așa.
Una dintre activitățile din joc constă în fotografierea obiectivelor turistice.

Nu am stat să număr orele jucate. Unii merg direct pe firul epic al misiunilor principale să vadă în cât timp bate jocul (nu îi înțeleg, pe bune, de parcă îi fugărește cineva să termine mai repede, sau poate că iau nu știu ce premiu de terminare, mă rog, treaba lor). Eu unul trag de joc cât se poate, sunt atent la detalii, la cât de bine este construit, cât de bună este povestea etc.
Spider-Man chiar îmi place, în ciuda genului de care nu sunt atras. Cu cât joc mai mult, cu atât îmi place mai mult. Până când dai de un boss… După care o iau de la capăt. Ca într-un carusel.

RECOMAND CU CĂLDURĂ

P.S.: Mulțumesc celor de la Sony (SmartPoint) pentru faptl că am putut juca Spider-Man înainte de lansare.
Pentru cei care citesc și se uită la filmulețele postate: vă rog scuzați eventualele gafe și poticniri, este pentru prima dată când vorbesc în video despre un joc. Am avut trac și chiar m-am chinuit puțin. Voce înregistrată cu reportofon Olympus și microfon lavaliere de la Audio-tehnica (pentru cine interesează). Post-procesare cu Pinnacle Studio.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.